12 plasticieni - 12 profesori

 

 Joi, 28 octombrie 2010, ora 12:30, la parterul Muzeului de Artă Vizuală Galaţi va fi vernisată expoziţia de pictură, grafică şi sculptură a 12 plasticieni, remarcaţi atât pentru bogata lor activitate artistică, cât şi pentru importantele contribuţii aduse la formarea artistică a tinerilor, în calitatea lor de profesori. 
     Un număr important dintre aceştia au făcut obiectul unui studiu prelungit în evoluţia lor plastică şi expoziţia organizată în 2001 de muzeul nostru a fost un punct de plecare pentru a urmări stadiile creatoare, noutăţile tematice şi stilistice.
     Gheorghe Andreescu, cel care a organizat ambele expoziţii şi a studiat în profunzime acest grup, a adus pe simezele muzeului, de data aceasta, pe Jana Andreescu, Mariana Tomozei Cocoş, Cornelia Nicolaescu Burlacu, Gabriela Georgescu, Liliana Jorică Negoescu, David Sava, Mugurel Vrânceanu, Aurel Manole, Ioan Tudor, Vasile Neagu, Mihai Gheorghe Coron şi Nicolae Cărbunaru.
     Expoziţia va fi deschisă până la sfârşitul lunii noiembrie.
 
 Mai multe reproduceri veti putea gasi in interiorul catalogului pe care va invitam sa-l descarcati in format PDF de aici.
Muzeul de Artă Vizuală Galați