Jana și Gheorghe ANDREESCU

JANA ANDREESCU
             
     Jana Andreescu şi-a configurat destul de timpuriu, încă de la primele sale manifestări expoziţionale, un stil bine definit a cărui particularitate captivantă constă într-un mod propriu de transfigurare a obiectelor obişnuite prin alăturări inedite, dar mai ales prin acea tendinţă conştient cultivată, de a descoperi „faţa ascunsă a lucrurilor”, de a o dezvălui prin gest şi culoare. Având  ca punct de reper natura moartă şi peisajul, artista s-a detaşat de implicaţiile  tradiţionale ale acestor genuri, reţinând din  practica lor  iniţială doar acea prospeţime a contactului cu fluxul viu al naturii, inerentă lucrărilor sale, indiferent de tehnica abordată: pictură, grafică, tapiserie, asamblaje sau obiecte textile. Aceste genuri devin, prin modul de abordare al artistei, materia prima a invenţiei plastice dezvoltate în operele sale. Astfel, evoluţia Janei Andreescu oferă o unitate firească, fără a exclude elementul de surpriză, propriu creaţiei autentice.
     Structurile imagistice ale artistei se compun adesea din ferestre de lumină ce se decupează pe fundalul agitat, nebulos, evidenţiind câteva forme-simbol, în diverse ipostaze şi totdeauna în relaţie cu deschideri spaţiale ample.
     Există însă şi o altă cheie de lectură posibilă a lucrărilor sale. Într-o perioadă în care arta este mai înclinată să descifreze faţa traumatizantă a existenţei şi să evite tot ce ar putea fi confundat cu „frumosul” esteticii clasice este într-adevar un risc asumat acela de a etala o încredere vizibilă în faţetele luminoase ale universului ce ne înconjoară şi de a respinge „grotescul”, “urâtul”, aşa cum se întâmplă cu pictura Janei Andreescu. Este o exuberanţă reala în revărsarea de cochilii marine, de tulpini vegetale, de drapaje învolburate din lucrările artistei, dar o exuberanţă de unde nu lipseşte tensiunea. O tensiune a vieţii, a clipei trecătoare, a fragilităţii unei frumuseţi conţinute de magia culorii şi a luminii. Şi aici intervine ştiinţa artistei de a da o întrupare plastică consistentă acestor trăiri subiective prin soliditatea unei construcţii compoziţionale ce organizează masele cromatice şi asigură expresivitate ansamblului.
     Vom încerca să amintim câteva serii de lucrări, punctând etape din creaţia Janei Andreescu, înainte de a ne referi strict la expoziţia actuală. În configurarea “Fructelor”, “Anotimpurilor”, suite de lucrări realizate în timp de artistă, cromatica are un rol însemnat, fiind dozată cu ştiinţă, în dominante reci sau calde, cu accente de  culori pure, ce dau preţiozitate suprafeţei. La o analiză mai atentă, unul din resorturile ascunse ale compoziţiilor sale constă în capacitatea artistei de a orchestra alburile, fiindcă întreaga structură cromatică are acest rol, de a pune în evidenţă strălucirea luminii din care sunt alcătuite toate formele ce evoluează pe suprafaţa pânzei.
     Pulsaţia vieţii, o luminozitate a trăirilor, tocmai aceasta este substanţa lucrărilor Janei Andreescu. Dar, aşa cum spuneam, acest lucru nu exclude o anumită tensiune, chiar un anumit dramatism legat de clipă, de inevitabilul trecerii ei. Fără să aibă o pictură impresionistă, Jana Andreescu are o astfel de pictură tensionată, cu accente expresioniste am putea spune, dacă expresionismul nu ar fi legat mai mult de partea întunecată a existenţei, decât de cea solară.
     O altă suită de lucrări, realizată în anii trecuţi, punea în dialog arcuirile boltite ale unor arhitecturi creştine cu acelaşi spaţiu organic, neliniştit, configurat prin alăturarea de pete abstracte şi o pensulaţie alertă. Aceste imagini persistente captivau privirea şi gândul într-un joc plastic ce tindea să surprindă efemerul, să-i descifreze frumuseţile dar şi inefabilul vieţii. Artista îşi propunea să reunească astfel două elemente tensionate prin motivaţia lor diferită: valenţele percepţiei directe şi pe cele ale structurilor ideatice. Din punct de vedere plastic, tensiunea era transferată în raportul dintre sugestia traseelor geometrice ale compoziţiei şi vigoarea tuşelor.
     De un deosebit rafinament sunt seriile de obiecte textile realizate în timp de artistă. În tapiseriile abstracte din anii ’70 - ’80 cât şi în obiectele textile din ultimele decenii domină  simţul cromatic plin de vigoare şi expresivitate, armonia organizării compoziţionale şi o subtilă capacitate de a conferi valenţe lirice imaginii plastice ce evoluează de la fastul tonurilor calde la misterul preţioaselor tonalităţi reci integrate unor trasee dinamice. Astfel „Veneţiile afective”, obiecte textile începute în 2001 asociază cu multă inventivitate şi rafinament diferite materiale textile cu metalul reuşind să transmită printr-o creaţie abstractă acea lume mirifica şi misterioasă a Veneţiei, aşa cum a fost ea percepută de-a lungul timpului.
     Membră fondatoare a grupului Axa, Jana Andreescu a participat la toate manifestările acesteia, între anii 1994- 2003 cu inspirate instalaţii şi asamblaje în care-i identificăm întotdeauna stilul, chiar dacă este vorba despre lucrări tridimensionale.
În expoziţia deschisă la Muzeul de Artă Vizuală Galaţi recunoaştem principalele teme şi dominante plastice ale creaţiei sale, îmbogăţite cu acel accent greu de definit dat de aprofundarea tehnicii, de o înţelegere mai complexă a imaginii şi a impactului ei asupra privitorului.
     Suita de lucrări realizate la Balcic atrag atenţia prin subtila ştiinţă a alegerii unghiului de vedere, a perspectivei care pune în valoare cel mai bine motivul, transformând astfel cele mai obişnuite imagini de case, colţuri de străzi într-o evocare încărcată de semnificaţiile sporadic dezvăluite ale trecerii timpului. Minarete ridicându-se spre cer, scări răsucite în jurul clădirilor, boltiri de arcade, vegetaţii ascunzând parţial construcţiile, ţărmuri desfăşurându-şi meandrele liniilor spre orizont, alăturate mereu albastrului greu al mării - toate acestea dau  plenitudine imaginii, amplifică senzaţia de vitalitate conţinută de ea. 
     Jana Andreescu reduce la maximum gama culorilor (albastruri, albastruri-verzui şi accente calde de ocru-galben şi roşuri) reuşind să păstreze însă bogăţia cromatică datorită ştiinţei de a le nuanţa. Tehnica acuarelei, stăpânită cu o mare virtuozitate de artistă, este esenţială în configurarea acestui univers misterios, de un lirism grav, revelat de lucrările sale.
     Coexistenţa unor elemente opuse în interiorul compoziţiilor creează acea tensiune specifică stilului ei, focalizând atenţia.  Artista cultivă un gestualism care captează privirea prin tuşele viguroase, transformate imediat în atingeri fine, din vârful pensulei, ale suprafeţei lucrării. În acelaşi timp, albastrurile ultramarine de o intensitate abisală ale mării sau cerului se convertesc subtil în griuri evanescente, pierdute în albul hârtiei; tehnica de o mare virtuozitate cultivată de Jana Andreescu transmite astfel concomitent senzaţia de energie şi sensibilitate prin fluiditatea şi transparenţele care alcătuiesc spaţiul compoziţional. 
     Un alt element important care dă originalitate stilului său este o anumită glisare de la tehnica acuarelei, a culorilor de apă, la cea a uleiului. În lucrările unde construcţiile arhitecturale dau senzaţia ca emerg din structurile geologice ale pământului, coloanele, capitelurile par a fi făcute din aceeaşi substanţă cu rădăcinile şi ramurile pomilor; compoziţiile ei par astfel străbătute de forţe care înving inerţia materiei, tocmai datorită fluidităţii formelor şi a pastei cromatice, datorită unor procedee transferate din tehnica acuarelei în cea a picturii in ulei.
     Lucrările Janei Andreescu creează impresia că ne pun în contact cu un univers familiar căruia îi descoperim laturile miraculoase, un univers unde timpul, natura, peisajele, obiectele  obişnuite capătă o perspectiva inedită şi semnificaţii noi datorită încărcăturii simbolice şi modului de descifrare propus de artistă.   

Câteva dintre lucrările autoarei prezente în expoziție
 
 
GHEORGHE ANDREESCU

   Atunci când abordăm  pictura lui Gheorghe Andreescu nu putem face abstracţie de faptul că ea este una din părţile componente ale unei arii mai largi de preocupări lucrări de artă monumentală, grafică publicitară, scenografie, restaurare, medalioane şi plăci omagiale,  muzeografie –care au contribuit în timp la definirea stilului său, într-un mod mai mult sau mai puţin explicit, la configurarea unei viziuni plastice.
În domeniul lucrărilor de artă monumentală debutează printr-un mozaic realizat în 1973 la Şcoala nr. 157 din Bucureşti iar ulterior, periodic, realizează o serie de lucrări în Galaţi: 1981- Vas decorativ,  1985- sgrafitto la Laminorul de tablă, 1987- sgrafitto şi relief la Casa Căsătoriilor, 1995 – sgrafitto, relief si bustul lui Vasile Alecsandri la Liceul “Vasile Alecsandri”, 1990- pictură murală “Eminescu” la Liceul Energetic, 2009- pictura murală “Pavilion” la Universitatea “Danubius”. Tehoredactează revistele “Porto Franco” şi publicaţii ale editurilor Porto Franco şi Pax Aura Mundi concepând adesea şi ilustraţii de carte.
   Un domeniu important în care evoluează este cel al scenografiei, primele colaborări cu Teatrul Dramatic din Galaţi datând încă din anii studenţiei, dar activitatea sa în acest domeniu capătă o amploare specială după 1997 în cadrul Teatrului Muzical “Nae Leonard”, unde execută lucrări de scenografie (“Nabucco”, “Aida”, etc…) sau concepe scenografia şi costumele la spectacole de revista, opera, opereta si spectacole pentru copii (“Firfirica”, “Sah la Revista”, “Frumoasa din pădurea adormită”, “Paiaţe”, Cavaleria rusticană”, “Bărbierul din Sevilla”, “Madama Buterfly”, “La Rondine”, “Bal la Savoy”), colaborând adesea cu regizori de talie europeană din România şi străinatate. 
   Profesia de muzeograf a constituit şi ea un element important în formaţia sa. Se dedică la început restaurării pentru ca apoi să realizeze în cei peste 30 de ani de activitate în muzeu expoziţii de amploare dintre care amintim câteva: “Salonul Naţional de grafică”- 1995, “Gravori şi desenatori”- 1993, “Retrospectiva Rudolf Schweitzer- Cumpăna” - 1994, “Natura statică”- 1996, “Conformism –nonconformism”- 2000, “10 profesori- 10 plasticieni”- 2001, “Paralele spirituale” – 2005, “Ilie Boca”- 2006, “Grupul celor 8”, “Colecţia Ştefan Chicoş”- 2009. Nu putem omite organizarea celor 2 ediţii ale “Taberei de sculptură în lemn de nuc” ş a celor 6 ediţii ale taberei de creaţie “Acuarela”, care au cuprins într-un mod coerent o reprezentare la nivel naţional a creatorilor participanţi la cele doua manifestări.
   La o prima abordare tot acest evantai de manifestări poate părea exterior, fără interferenţă cu ceea ce numim  procesului creaţiei în pictură.
În cazul lui Gheorghe Andreescu, la o privire mai atentă există nişte conexiuni interioare, ascunse, dar legate de opţiuni tematice şi de o elaborare organică a imaginii, a stilului.
   Frecventarea acestor domenii diverse ale vizualului explică, într-o anumită măsură,  preferinţa artistului pentru o tematică unde sunt adesea evidenţiate aluziile la diferite epoci culturale, la multisemantismul obiectului. Chiar interesul pentru obiectul tridimensional, pentru instalaţie (dezvoltate în special în perioada participării la expoziţiile grupării “Axa”), plăcerea de a pune în evidenţă fineţea detaliilor în pictură provin din înclinaţia, exersată în timp, de a descifra unicitatea încărcăturii plastice a obiectelor. Recursul la elemente din diferite epoci şi scoaterea lor deliberată din context conferă  o atmosferă suprarealistă multora din lucrarile sale.
   Avand plăcerea cizelării detaliului semnificativ, totuşi pictura lui Gheorghe Andreescu nu este nici pe departe sufocată de detalii, chiar dacă acestea îşi au rolul lor în structura ansamblului. Dimpotrivă, acea componentă legata de cultivarea grafismului, a desenului şi simţul spaţialităţii îl orientează spre  predominanta  construcţiei şi a spontaneităţii execuţiei.
Iată nişte premise ce au favorizat în timp o altă opţiune tematică a pictorului şi anume cea a naturii, dezvoltată atât sub forma de peisaj cât si sub cea de compoziţii cu semnificaţii simbolice. 
   Selecţia de lucrări din această expoziţie constituie o etapă nouă în creaţia artistului, o etapă de sinteză, chiar dacă prezenţa masivă a peisajului poate părea doar o întoarcere la tradiţie şi la primele etape de creaţie ale pictorului. În realitate, întoarcerea la tradiţie este în acest caz o reînnoire a actului pictural.
   Peisajul pitoresc al Balcicului,  încărcat de ceea ce am putea numi  ”memoria culturală”  a locului - evocând pentru orice artist român un anumit miraj al picturii noastre interbelice- a constituit şi pentru Gheorghe Andreescu acel moment de inspiraţie în care pictorul se redescoperă pe sine însuşi. 
În suita de lucrări expuse pe simezele Muzeului de Artă Vizuală Galaţi îl recunoaştem pe Gheorghe Andreescu cu preocupările sale tematice şi stilistice dar ele transmit ceva în plus: acea febră a lucrului, a descoperirii, care se cere asternută pe pînză sub imperiul senzaţiei că pulsaţia  vieţii trebuie păstrată în însăşi substanţa imaginii.
   Cred că aceasta este prima impresie transmisă de actuala etapă din pictura lui Gheorghe Andreescu; ea antrenează însî o ţesătură amplă de procedee plastice unde putem recunoaşte principalele sale coordonate, reinventate în contextul unui ambient seducştor prin amestecul de naturş şi istorie evocat constant.
   Diversitatea unghiurilor de vedere este una dintre calităţile primordiale ale lucrărilor ce le imprimă o notă foarte personală şi dezvoltă în acelaşi timp expresivitatea spaţiului, caracteristică permanentă a picturii lui Gheorghe Andreescu. 
Imagini plonjante ale falezelor, stânci înaintând în mare, decupaje abrupte ale ţîrmurilor, arcade străjuind întinderea apei, ziduri erodate de timp dar emanând încă impresia de forţă, toate acestea sunt surprinse de pictor într-o perfectă înţelegere scenografică din care nu lipseăte uimirea că această scenografie este reală, nu inventată. Zona cerului este de obicei micşorată, astfel încât marea şi tărmul invadează cea mai mare parte a pânzei, ocupând-o prin densitatea şi materialitatea ei.
   De altfel, accentul pus pe materialitatea formelor, pe construcţia lor – specifică picturii lui Gheorghe Andreescu- este aici mai pregnantă ca oricând. Trăsaturi sigure ale penelului sau ale cuţitului de paletă structurează planurile zidurilor, ale ţărmului, ale maselor  vegetale, chiar şi ale mării, dându-le o consistenţă geologică. În acelaşi timp o eşalonare amplă a planurilor în compoziţie dă spaţialitate lucrărilor: casele ridicate vertical pe terenul denivelat al Balcicului, ţărmurile stâancoase ţinând piept valurilor, bărci unduindu-şi volutele formelor pe malul apei, ziduri mâncate de timp, dar amintind încă de forţa vechilor construcţii. Iată un univers ce putea fi nostalgic –romantic dacă nu ar fi fost susţinut de o rezolvare plastică solidă. Toate aceste elemente au forţa datorită şarpantei compoziţionale bine structurate, datorită volumelor puternice şi în special datorită pastei picturale.
   Folosind în general contraste clare cald-rece şi închis-deschis, Gheorghe Andreescu reuşeşte să obţină în acelaşi timp o anumită calitate a griurilor, o acurateţe a lor care dă luminozitate compoziţiei având în acelaşi timp un rol structural în organizarea suprafeţei compoziţionale. 
   Dar un factor esenţial al actualei etape din creaţia artistului îl constituie senzaţia de dinamism, de vitalitate, transmis de lucrările sale. La această impresie contribuie întregul ansamblu al mijloacelor plastice - compoziţie, culoare, pensulaţie-  dar mai ales o fericită orchestrare a lor, constituind acel flux prin care privitorul devine părtaş la emoţia resimţită de artist în momentul descoperirii unui univers unde natura şi cultura se ţes de-a lungul timpului.

Câteva dintre lucrările autorului prezente în expoziție

 

Muzeul de Artă Vizuală Galați