Costin Neamtu

 

PASTELUL- MEDITAȚIE ASUPRA FRUMUSEȚII LUCRURILOR SIMPLE

 

 

Ulcior cu nuci

     Expozitia lui COSTIN NEAMTU, intitulata „RECUPERARI"  cuprinde pasteluri, domeniu prin  care artistul s-a făcut cunoscut ca unul dintre virtuoșii acestei tehnici în arta contemporană românească. Ea etalează principalele teme abordate de el - natura moartă, peisajul și portretul-  genuri devenite clasice. De aceea probabil, văzând pastelurile lui Costin Neamțu, conexiunile cu momente  diferite din istoria artei se declansează, nu pentru a detecta influențe ci pentru a constata o anumită prestanță pe care cele mai simple, poate chiar banale obiecte o pot căpăta, transfigurate de viziunea artistului. Într-adevăr, pastelul este o tehnică făcută să capteze o anumită intimitate a subiectului, o atmosferă legată de imediateța percepției, de o anumită spontaneitate a impresiilor directe trezite de realitate, de spectacolul naturii.  Este un aspect  regăsit și în lucrările lui Costin Neamțu. Câteva felii de pepene galben așezate ordonat pe o tavă, niște gheme de diferite mărimi pe un plan orizontal, câteva ulcele pe o masă, un bol cu mere sunt motive ce se pot pierde în penumbra monotoniei. Dar, dimpotriva, ele capătă personalitate, prezența lor devine palpabilă, se impune cu  autoritate privirii.  În tăcerea densă a compoziției formele lor ample, rotunjite sau alungite capătă individualitatea unor personaje și captează atenția prin monumentalitatea lor.
     Rigoarea compozițională și geometria formelor creează structura lucrărilor, un element foarte important în concepția de ansamblu a lucrărilor lui Costin Neamțu, deși poate el nu e perceput imediat de privitor, dar el dă soliditate construcției imaginii.
     Culoarea este desigur elementul care cucerește privirea, deși există și în acordurile cromatice ale lucrărilor lui Costin Neamțu o anume severitate, o notă gravă ce se armonizează cu geometria planurilor și a formelor. Culoarea construiește formele și spațiul dar conferă și nota de lirism lucrărilor sale.  Roșuri vibrante, nuanțate, ajungând până la adâncimea brunurilor, galbenuri intensificându-și substanța până la orange, dar și albastruri și violeturi ce dau profunzime imaginii și accentul de acord cromatic rar și prețios. Aici am putea aminti una dintre observațiile artistului: “Monumentalitatea provine nu numai din formă ci și din culoare. Ea (culoarea) trebuie să fie cea de la lumina zilei, nu de la surse artificiale. Culorile artificiale anulează monumentalitatea”.
     Ciclul de lucrări prezent în expoziție stă sub semnul ideii de recuperare. “Recuperări” se referă într-un mod mai complex atât la lumea tradițiilor satului românesc, nu numai prin tipul de obiecte prezentate ( vase vechi, sate pierdute în mijlocul naturii) cât și la tradiții ale picturii pe care e sedimentată opera lui Costin Neamțu. Într-un fel această expoziție, ca și altele deschise de artist în această perioadă, înseamnă un moment de reconsiderare al tradițiilor, dar și a sa personal, și în același timp o lucidă opțiune în favoarea încărcăturii afective a artei și mai puțin a raționalului.
     Contemplând lucrările lui Costin Neamțu descoperim o lume a simplității obiectelor, imaginilor, pe lângă care trecem adesea cu indiferența acordată de obicei banalității. Lucrările lui par să afirme:  “Nu există banalitate”. Într-adevăr, ochiul pictorului descoperă peste tot minuni ale picturalității, ale  dialogului tăcut între forme și culori, proporții care ne transferă într-o zonă a armoniilor și a semnificațiilor vizuale ce ne îmbogățesc sufletește.
Mariana TOMOZEI-COCOȘ
critic de artă
Costin Neamțu - Ultimul romantic 
În fiecare an, Costin Neamțu se gândește la prieteni. Meticulos, se apucă și face un gând în culoare. Culoarea este ceea ce știe. Și știe bine. Mai mult decât atât Costin pune și picătura de simțire în mesajul de artă care ar putea fi interpretat ca ocazional. El chiar transmite un gând. Un gând de BINE. Este o pace în sufletul acestui om. Nu este ușor atunci când în jurul tău ai atâția prieteni. Vă dați seama, trebuie să-i țină minte pe toți și să uite sau să se facă că nu înțelege nepătrunsele treceri ale timpului.
Costin Neamțu este un ultim romantic.
Scuze. Este penultimul romatic. Ultimul sunt EU. Am primit de la Costin o felicitare de Crăciun și nu m-am lăsat până nu am aranjat-o în gama cromatică a spațiului meu de acasă (accesați imaginea de AICI). A spațiului meu romantic.
“Ultimul romantic” îi mulțumește penultimului romantic că EXISTĂ.
Acum, îmi dau încă o dată seama, cu prilejul acestei selecții aflată la Muzeul de Artă Vizuală Galați că pentru Costin Neamțu culoarea înseamnă pacea și bucuria de a iubi oamenii.
Pastelul îi oferă plăcerea de a adăsta în fața unui ulcior sau a unui fruct cu miros neaoș de viață simplă într-o lume atât de complicată. Îi oferă bucuria de a căuta în peisaj adierea vântului în ocruri alternând cu zone cromatice ce par adverse, ele creând însă un tot unitar. Îi oferă bucuria surprinderii unei licăriri de expresie într-un portret. Este vorba de înțelepciunea lucrului aparent simplu, bine făcut.
Într-o demență a furiei atăt de complicată a cotidianului este atât de greu să fii SIMPLU. Simplu în cel mai frumos sens al cuvântului.
Costin Neamțu este considerat pe drept cuvânt un maestru al pastelului. Costin Neamțu nu înseamnă numai pastel cu figurări descriptive. De la instalații, la viziuni monumentale până la non-figurativuri gândite cromatic, artistul a parcurs și parcurge un drum aparent paradoxal.
Uneori plasticienii dezvoltă o tehnică, până ajung la saturația ce îi împinge spre abordări insolite.
Ferească dumnezeu de cei care rămân în insolit fără să aibă bine pusă la punct temelia clădirii unui eșafodaj plastic. Costin Neamțu are după zona experimentală și chiar paralel cu aceasta, bucuria  simplității pe care numai o gândire curată o poate realiza.
Costin Neamțu este CURAT. Curat în culoare și în gest.
Spuneam că lui Costin Neamțu îi place să facă cadouri picături din sufletul lui în pastel.
Acum, cadoul este pe măsura a ceea ce înseamnă artistul în peisajul plasticii românești. 
Este suita de pasteluri în expoziția organizată la Muzeul de Artă Vizuală Galați.
Dr.Dan Basarab NANU

 

Vă invităm să descărcați pliantul prezentării, în format PDF, de aici.

 

Imagini surprinse la vernisaj

 
 
 
 
 
 
 
 
 
Muzeul de Artă Vizuală Galați