Ștefan BUȚURCĂ - expoziție de pictură

Accesări: 1615

În orașul Tecuci, localitatea de reședință a pictorului Ștefan Buțurcă, m-au purtat pașii în tinerețe, cu ocazia unei concentrări ca rezervist, când viitorul nostru pictor abia dacă se lupta cu buchiile pe băncile școlii primare. Așa că nu l-aș fi cunoscut, ignorându-i implicit și opera, dacă el nu s-ar fi învrednicit ca, în plină maturitate a talentului, sa deschidă șapte expoziții la București. Numai așa am avut fericitul prilej să cunosc opera unui artist care venea din Moldova de Jos, de unde s-au ivit pe firmamentul artei românești doi dintre clasicii picturii noastre naționale: Petrașcu și Tonitza. Desigur că ar fi o încercare mai mult decât temerară în a-l așeza pe Ștefan Buțurcă pe aceeași linie valorică pe care se plasează cei doi. Nici nu s-ar putea pretinde contemporanului nostru pictor să aspire la gloria de care se bucură aceștia. Or, în această privinţă, izbutește din plin. În adevăr, având ca bază de pornire harul înnăscut, Ștefan Buțurcă s-a angajat într-un susținut travaliu creator care l-a purtat spre realizări demne de admirație. 

În paralel cu activitatea la catedră ca profesor de desen, trudind multe ore la șevalet, slujind deci, cum se spune, la două războaie, el și-a croit cu pasiune și tenacitate o operă ce întrunește certe calități atât în plan ideatic, cât și pe linia transfigurării cu mijloace tehnice specifice a realităților cu care a venit în contact. Bineînțeles, ca orice artist autentic, a trebuit să se angreneze de la început într-un proces electiv având ca efect o opțiune anume. 

În timpurile noastre, în vastul domeniu al artelor plastice, în pictură îndeosebi, varietatea curentelor, a formulelor, a tehnicilor, a mijloacelor de expresie, a viziunilor poetico-filozofice, este atât de mare și alambicarea lor atât de inextricabilă încât afirmarea personalității artistice într-o notă de originalitate este teribil de anevoioasă. Există, desigur, tentația de a te înscrie pe talvegul unui curent de avangardă, mulți artiști nutrind speranța că astfel vor uimi publicul și că vor dobândi girul originalității. Se uită însă că și avangarda, cu toate epatantele ei îndrăzneli a îmbătrânit și ea, irosind demult capacitatea de a emite certificate de originalitate cu orice preț. Și atunci, mulți artiști, printre care constatăm că și Ștefan Buțurcă, au ales să se înscrie în ariergardă, în cadrele vechiului realism, în care pictura tradițională românească a înregistrat opere nemuritoare. 

Demn continuator al acestor tradiții, Buțurcă și-a însușit și s-a impus cu brio în promovarea unei picturi cu impact de mare efect asupra privitorului. L-a condus spre atari rezultate trăirea sinceră în abordarea motivului ales din natura înconjurătoare (peisaj, flori) sau dintre persoane aparținănd anturajului imediat (portret), cu o aplecare specială spre autoportret, în tendința vădită de a se introspecta. 

O trăsătură definitorie pentru înjghebarea stilului personal la care a ajuns a fost categoric și temperamentul propriu manifestat în impetuozitatea cu care definește forma prin tușe largi, bogate în materie onctuasă, cu viscozități ce conferă suprafeței pictate, când o matitate ca de mătase, când fulgurații petulante. Niciodată însă, el nu migălește fastidios asupra formei cu scopul de a-i netezi asperitățile. Dar ca să obțină din pete de culoare așternute parcă în joacă, precum un puzzle într-un caleidoscop compus dintr-o multitudine de culori este necesară trecerea unei dificile probe de profesionalism. Or, Ștefan Buțurcă a dovedit cu fiecare tablou semnat că este un profesionist de elită. 

O mențiune merită și felul în care acest artist înțelege să interpreteze potențele coloritului. Fidel naturii care îi stârnește emoțiile, el folosește de regulă culoarea locală, dar are și clipe de exaltare, momente de voluptate dionisiacă și atunci cromatica tabloului se îmbogățește cu nuanțe împrumutate din repertoriul fovismului: peisajul ne apare scăldat ba într-o baie de violet, ba într-o tentă de roșu. 

Să mai spunem, în încheiere, că o pictură cu calitățile aceleia cu care ne încântă Ștefan Buțurcă cere să fie realizată pe spații restrânse, în tablouri de dimensiuni relativ mici. Și asta din simplul motiv că lucrurile prețioase – iar suprafețele pictate de Buțurcă prezintă aspecte de prețiozitate – există în cantități reduse. Este ceea ce a înțeles bine Petrașcu, iar înainte de el „micii olandezi”. Este ceea ce preferă, pentru confortul său, și publicul amator de artă. 

Vasile FLOREA 
critic de artă

 

Vraja Bucovinei
 

"[...] Format în spiritul lirismului şcolii ieşene de pictură (…), artistul s-a format, a evoluat şi s-a impus printr-o creaţie de factură realistă, cu trimiteri directe la datele concretului şi care s-a situat întotdeauna, aşa cum sublinia în 1996 criticul de artă Vasile Florea, "pe coordonatele tradiţiei", făcând impresia "unei depline sincerităţi în transpunerea motivului". (…) Atras în mod obsesiv de natură, Ştefan Buţurcă a găsit în peisajul comunelor Brodina şi Vicovul de Jos din nordul judeţului Suceava, frumuseţi pe care le-a imortalizat în tablouri în faţa cărora ochiul se încarcă de culoare, iar sufletul vibrează la un înalt diapazon. Peisajele sale se desfăşoară pe întinderi spaţiale mari, sunt concepute după scheme 

compoziţionale variate, care înlătură orice urmă de monotonie. Case, arbori, dealuri, drumuri, fântâni, gospodării ţărăneşti etc. alcătuiesc un univers în care se simt ritmurile vieţii, unde domneşte liniştea şi tihna, în ciuda tuşelor largi şi a petelor de culoare, trasate cu pensula sau cu cuţitul de paletă, care indică o dinamică şi o agitaţie a materiei picturale în configurarea imaginii ansamblurilor. (…) Ele sunt de fapt nişte poeme cromatice, în care vibrează aerul Moldovei, locurile îşi etalează frumuseţea, atmosfera lor îmbietoare şi calmul oamenilor care nu sunt prezenţi în cadru decât indirect, prin elementele rodului muncii lor. Arhitectura tablourilor nu este complicată, acordurile cromatice sunt obţinute prin juxtapuneri sau prin subtile suprapuneri de pastă, prin pensulaţii care variază de la tuşele viguroase până la cele care transpun transparenţe echivalente cu rafinamentul. [...]" 

Corneliu STOICA 
critic de artă 
(în vol. "Popasuri ale privirii", Editura "Sinteze", Galaţi, 2013)

 

"[...] În arta sa, aproape nimic nu se repetă, nu atât sub raportul elementelor – unei nature statice sau a unui peisaj – cât mai ales a atmosferei. În peisaj, de pildă, atmosfera din "Spre curtea lui moş Ion" respiră alt timp şi altă poveste, cu o gravitate conferită de forţa tuşei, a accentelor vibrate, a energiei cromatice, faţă de cea din "Colţ de sat la Poiana" – un eseu plastic de mare rafinamentt, o "copertă" dintr-o poveste, desprinsă parcă din timpuri imemoriale. Naturile statice cu flori deschid un alt capitol de măiestrie din creaţia sa, saturat cu stăluciri de pastă, îmbibat de poezie şi senzualitate. [...]" 

Veronica MARINESCU 
critic de artă, 
("Ştefan Buţurcă şi bucuria de a privi lumea", Curierul Naţional, nr. 6353, vineri, 03 august 2012)
 
 

 

"[...] Aflat la deplina sa maturitate, pictorul Ştefan Buţurcă îşi poate privi cu firească satisfacţie parcursul social şi artistic. Echilibrat şi tenace, a ştiut mereu să gestioneze cu inteligenţă şi aplicaţie etapele devenirii şi să comunice acest lucru prin succesivele expoziţii deschise în oraşele Tecuci, Bucureşti, Iaşi, Suceava etc.(...) Peisajele lui strălucesc de lumina interioară a artistului, iar culoarea nu l-a trădat niciodată. Onctuasă, vibrată, virilă materia cromatică i se supune şi îi răsplăteşte dăruirea. Seria Autoportretelor, infinită, dă seama despre un egocentrism specific breslei, unde nu se menajează însă prin autoflatare, ci se analizează lucid. Ştefan Buţurcă – un colorist vivace, care are orgoliul de a inventa peisajele preexistente în memoria lui afectivă... [...]" 

Valentin CIUCĂ 
critic de artă
(în vol. "Un secol de arte frumoase în Moldova," Editura "ART XXI", Iaşi, 2009)
 
 

 
"[…] O pensulaţie nervoasă şi expresivă, o pastă bine nutrită ne poate duce cu gândul la Petraşcu, dacă paleta sa n-ar fi mai luminoasă, melancolizând grigorescian într-un peisaj calm, toropit pe orizontală, în amieze însorite, cu parfum rural. (…) 
Se poate afirma, general şi neconcludent, că pictorul e un liric. Mai exact manifestă o autentică sensibilitate poetică, lipsită însă de orice înclinaţie sentimentalistă. Cum s-a spus, e puţin visător, puţin romantic, încrezător în virtuţile taumaturgice ale artei. Dar e, înainte de toate, fundamental pictor, fundamental colorist, în rafinate tonuri, aşternute energic. Există aici chiar un paradox: vigoarea expresiei se topeşte  în linişte, reverie, discretă jubilaţie în tratarea motivelor, ce-i definesc structura. În felul lui, Ştefan Buţurcă  adaugă picturii sale, calitatea onestităţii, invitaţia la dialog, printr-un limbaj direct, comprehensibil şi, în egală măsură, sugestiv. [...]" 
Cornel Radu CONSTANTINESCU
critic de artă, 
("Un ucenic la maeştri", Adevărul, nr. 2517, 3 iulie 1998)

 

Autoportret"[...] Ştefan Buţurcă este un artist al culorilor energic armonizate în compoziţii echilibrate, gândite cu seriozitate profesională. Tuşa dinamică, forma obiectului, aerul mişcat parcă, de neliniştite efluvii, confirmă o înţelegere nuanţată a funcţiei culorii. Artistul ştie să elaboreze o compoziţie raţională, să surprindă şi să transmită individualitatea subiectului pe care  şi l-a ales. (…) Cred însă, că talentul lui de colorist e îndeajuns de puternic încât  să se poată defini curând, după o tenace scrutare a unui orizont tematic pe potriva propriului temperament. [...]" 

Dan GRIGORESCU 
critic de artă,
("Sensuri ale metaforei", România liberă, nr. 11843, 27 noiembrie 1982) 
 
 

 
Imagini surprinse la vernisajul expoziției.
 

 

Vă invităm să descărcați catalogul expoziției, în format PDF, de aici.